Sunt convinsa ca o sa formez drumuri, ce-mi vor fi stinse de valurile imbibate cu dragoste.Imi vor fi stinse flacarile naruite de ura ce altii m-au facut sa le-o port.Cu capul plecat ma inclin in fata celor ce le-am gresit, prin mintea mea ce nascoceste si cauta prin paduri si fire de iarba.Ma-nalta gandul ce-l am catre tine, iubitor si purtatorule de suflet ca si mine.Chiar si animalele ce mi-au fost si imi sunt prieteni, inca imi mai tin ascuns secretul ce doar lor l-am dezvaluit.Ma imbata cerul prin culoarea lui fermecatoare, murdar de albul norilor si vindecat de picaturile de ploaie ce se strecor printre razele de soare.
Vantul imi ocoleste privirea calda...ma face sa arunc armele jos, preferand sa ma simta moale si fara aparare, ca o tinta usoara.Vulturul vegheaza asupra mea, fiind o prada usor de castigat, in schimb nu voi lasa garda jos pentru ce stiu ca este al meu, chiar daca voi fi prinsa, aruncata intr-o camera, ce doar castroanele pentru apa si mancare vor mai intra si iesi de acolo.
Pana atunci urc tot mai sus pe treptele curcubeului vindecator, atingand cote din ce in ce mai inalte, si ramanand bine amprentate in bibliografia vietii mele si a celor ce i-am urmat si m-au urmat.Sunt doua zale legate, si bine sudate, in amintirile prieteniei mele, cu cele si cei ce munti am miscat din loc si oceane am secat.
O putere de nedescris in prieteniile cu orice pamantean, prinzand zei, si stele, si clipe.Arhivate intr-o caseta si colorand o coala alba de hartie .Atractii si dragoste, furisate dupa o perdea, usa ramane inchisa, cheia aruncata in lava fierbinte...inghitita de vulcanul de la capatul panamtului.Pinguinii se chinuie sa ma invete, de imensitatea zare alba, auzindu-se tropaind doar puii nou nascuti, supravegheati de departe de lumina soarelui...
Paseste cu grija, dar fara teama ca vei gresi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu