Tacere! 13.01.2009

Incepe sa prinda un contur ceea ce am inceput sa scriu, sentimente, ganduri...
Azi pagina va fi scrisa de suparare, cu supararea care o am eu asupra mea.Sunt suparata pe mine, si pe ceea ce alti nu pot intelege, pe o gandire negativa, pe o gandire care nu a stiut sa imi vorbeasca atunci cand i-am cerut asta.Sprancenele mi se incrunta, privirea imi tinteste ceva...dar gandul imi este in alta parte.Imi dau seama ca sunt suparata pe mine, din cauza unor consecinte, stiu ca imi putea fi mult mai bine acum, si nu numai mie, ci si lui.Doar ca viata lui parca se sfarseste atunci cand nu obtine ce vrea,oricat de minor ar fi lucrul acela.Si acum, cand putea avea "tot" ... nu accepta.As crede sa fie orgoliul, as spune ca este orgoliul...si daca nu e?Incapatanarea cuiva il poate costa multe si chiar daca ii spui asta, si ii si demostrezi, tot nu accepta...incapatanarea nu vrea daca nu i s-a oferit sansa asta atunci cand a vrut el.Doar pentru ca nu i s-a oferit atunci, nu a fost asa cum si-a dorit.
Toate astea pentru ce? Pentru el? care nu apreciaza cand i se ofera ceva, atunci cand poti si ai posibilitatea, pentru ca ai fost langa el si in momentele grele si cele bune, si cand era suparat incercam sa-i ridic moralul...
"Daca tu iti doresti ceva, si toata lumea isi doreste acelas lucru pentru tine, dorinta se va indeplini.O singura persoana daca vrea contra ta, dorinta nu ti se va indeplini"
Nu vreau sa fiu rautacioasa, sau, sa par rautacioasa, dar dupa atat de mult cuvinte spuse de la el la adresa mea, si invers incep sa cred ca eu gandesc ceva mai lucid si matur decat el.Apreciez enorm cate a facut pentru mine si ca a tinut la mine, dar daca simti ceva,si stii cum sa ii spui ceea ce simti , si ce sa spui, de ce nu poti rosti cuvintele?Daca sunt "sufletul tau" si tot ceea ce iti doresti sunt eu...de ce? de ce nu poti spune, de ce nu poti ierta,de ce nu te poti abtine sa reprosezi anumite lucruri. De ce nu vrei sa ramanem prieteni? de ce arta de a scrie este mult mai bine inteleasa, si mai usor de comunicat...dar nici macar asta nu faci...imi puneai niste intrebari la care eu iti raspundeam...iar atunci cand a venit randul meu sa intreb raspunsurile erau o tacere ... atunci tacere sa fie...tacere...

Cuvinte aruncate pe hartie

Iti trimit o raza-a soarelui.
E cea mai calda, pentru tine
Din spuma valului si a marii...
O perla, pentru frumusetea ta, e de la mine.

Viata-ti este scurta
Batran e trupul tau

Cu pielea moale si crestata,
Cu parul alb si fruntea lata,
Privesc in gol spre amintiri
Cu dragoste, spre rasete si fericiri.

Vara-i calda secetoasa
Raza soarelui te arza
Te cuprind, te infioara
Parca simti ca te omoara.

Strofele sunt diferite si nu au legatura una cu cealalta...sunt luate din poezii diferite,scrise sub semnatura mea.Poate nu sunt chiar atat de reusite, dar atunci cand le citesti si stii ca sunt compuse de tine si simti cu adevarat ce scrii totul se schimba.

Doar o imagine

Uneori stau si ma gandesc la ceea ce fac...de ce fac lucrul ala, de ce ma gadnesc la problemele mele sau ale altora,de ce totul trebuie sa fie asa cum se intampla si nu asa cum vrei tu? sunt multe lucruri care nu ma lasa sa dorm noaptea, imi apasa somnul, visele nu mai sunt atat de placute ca inainte, imaginatia ma duce pe alt taram...in mod normal ar trebui sa fie un taram frumos,placut,asa cum ti-ai dori tu...si de fapt nu e. Tot ceea ce vezi este inselator, apare ceea ce te sperie cel mai mult si problemele din viata reala nu iti dau pace.Cand ma pun seara in pat, ma intind si capul mi-l las usor pe perna care este ca un portal ce ma duce pe acel taram...cu teama, caci nu vreau sa mai ajung acolo si sa infrunt cele mai mari temeri ale mele.Viata te duce pe carari pe care tu nu iti doresti niciodata sa pasesti, si deodata te vezi acolo,pus in fata faptului implinit, fata in fata cu cel mai mare dusman al tau...cu inima cat un purice, si batand ca a unui soricel speriat.
Nu ai ce sa faci, decat sa infruntii ceea ce te apasa...curaj...putere...minte...