Nu scriu ce am in gand, scriu ce am in suflet. Nu ma mai simt la fel ca inainte. Ma gandesc la fel si fel de scenarii si finaluri cu “happy end”. Ma enerveaza cand stiu ca exista si ura pe pamant, mai mult de atat ma enerveaza ca sunt personae care nu-si dau sema de greselile lor si atunci cand sunt atentionate raspunsul este unul incert: “si acum ce pot sa mai fac?”
Ma enervezi cand stiu ca te porti / vorbesti urat... Nu vreau sa stiu foarte multe despre viitorul vostru, viitorul meu este mai putred. Face rau, nu zic nu, insa mai rau imi este ca ii este rau. Desi, “dusmani” fiind, pentru mine este tot un om.
Prietena…vecina, nu reuseste sa-si controleze actiunile si cuvintele. Tuna si fulgera in fata ei, diseaca si omoara pana in ultima clipa. Nu te impacienta, fi calma si linistita. Indirect m-ai atacat, dar asta nu inseamna ca tot ceea ce gandesti si ai face tu, fac si eu. Suntem diferite, mie asta imi este cat se poate de clar.
Intorcandu-ma la alte ganduri ale mele, caci multe sunt ce nu pot fi scrise, ma simt ca intr-un colt de rai. M-am cuibarit in mintea si sufletul tau, m-am facut mica, mica, si ma simt foarte in siguranta. Nu e normal, nici eu nu stiu cum se poate intampla asta, dar inca este o intelegere maxima si o calmitate rara pentru mine. Teama de rautatea sau ura mea, intr-adevar, ar trebui sa existe. Daca ai stii cat de rea ma vad in trecut si cat de buna ma simt acum. Planul meu cu baza slaba…ma tot gandesc la el, si imi tot spun ca nu voi avea nevoie de el.
Si am momente cand te urasc atat de tare pentru ce se intampla. Imi vine sa te arat cu degetul si sa-ti spun ca tu esti de vina, si sa simti ca esti de vina, sa simti cat de bine ar fi fost daca nu ar fi existat, sau cum este fara sa exist eu. La final, sfarsesc cersind un gand, un dor…desi in sufletul meu se tine un razboi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu