miercuri, 23 decembrie 2009


Te parasesc atunci cand ar trebui sa te tin langa mine.Imi pare rau pt ce am facut, si poate voi mai face in astfel de momente.Nu vreau sa-mi sugrum viitorul cu amintiri placute ale trecutului, sfarsite, nu prea bine pt mine.As vrea s-o inteleg...as vrea sa ma inteleg si pe mine pt ce am facut.Acum nu pot merge innapoi...nu mai pot avea ceva ce imi lipseste f tare...nici nu imi mai doresc, de teama.
Obisnuinta mintii mele ma minte cu desavarsire...
.......................................................................................
Totodata stiu ca am gresit si sper sa-mi fie acceptate miile de scuze, nerefuzand amintirile placute,cu disparitia gustului amar.
Mesaj: Imi pare rau, ar fi tb sa te protejez iar eu ti-am lasat frau liber.Esti ca un pui intr-o salbatica jungla.Vei reusi! cu siguranta...am incredere in tine si sper sa te perfectionezi in tot ceea ce faci.

Imi pare rau Alexandra...

joi, 26 noiembrie 2009

Mesaj 26.11.2009


Se spune ca simti cand vine dragostea...eu cred altceva...dragostea ideala nu exista fiind deformata de mediul si energiile ce se lovesc de tine.Secundele ce se ascund in trecut, trec in favoarea noastra, iar cele ce vin, ne asteapta nerabdatoare, oferindu-le bucuria dragostei noastre. Acum, eu te astept la fel de nerabdatoare odata cu secundele ce trec...sa revii in bratele mele...

marți, 10 noiembrie 2009

Sectia: Ne mai cultivam - Leonardo Da Vinci

Pentru Leonardo da Vinci arta si stiintele nu erau domenii aflate in vesnica opozitie, ci universuri care se uneau in permanenta, iar daca arta lui da Vinci impresioneaza si astazi, inventiile si creatiile tehnice, multe dintre ele revolutionare, se gasesc in paginile carnetelor. Imbinand arta si stiinta prin note, desene, schite si proiecte, da Vinci a creat un univers fascinant. In timpul calatoriilor sale prin Europa artistul a notat mereu tot ceea ce ii atragea atentia. Putini stiu ca da Vinci era stangaci si folosea cand scria o oglinda.


Din punct de vedere stiintific, se baza pe observare. Incerca sa inteleaga un fenomen descriindu-l in cele mai mici detalii. De-a lungul vietii a fost fascinat de ideea unei enciclopedii uriase, in care totul sa fie explicat prin intermediul unor desene amanuntite. Dar cum nu avea studii efective de limba latina si matematici, lipsindu-i diplomele atat de apreciate in epoca, contemporanii i-au ignorat pasiunea stiintifica, fiind considerat in cel mai bun caz un diletant entuziast.Anatomia l-a pasionat pe da Vinci inca din perioada in care a fost ucenicul lui Andrea del Verrocchio, acesta cerandu-le tuturor elevilor sai sa invete cat mai multa anatomie.

Pe masura ce Leonardo da Vinci a inceput sa fie cunoscut ca un mare artist, a primit permisiunea - altfel imposibil de obtinut - de a efectua disectii la spitalul Santa Maria Nuova din Florenta. Mai tarziu va face disectii si la Milano, la spitalul Maggiore si la Roma, la spitalul Santo Spirito. Intre 1510 - 1511 a lucrat impreuna cu medicul Marcantonio della Torre. Pe parcursul a trei decenii, se pare ca Leonardo da Vinci a realizat 30 de disectii. De altfel, impreuna cu Marcantonio pregatea un tratat de anatomie, pentru care a realizat peste 200 desene minutioase.


Tratatul avea insa sa fie publicat abia in 1580, la mult timp dupa moartea artistului, fiind in final un tratat de arta, cu titlul "Tratat de pictura". Leonardo a realizat numeroase desene infatisand scheletul uman, care il fascina prin complexitate, si a fost primul care a descris forma de "dublu S" a coloanei vertebrale. A studiat si pelvisul si osul sacrum, descoperind ca acesta nu era uniform, ci format din cinci vertebre.

A reusit sa realizeze si desene exceptionale ale craniului uman si ale sectiunilor creierului, imagini ale plamanilor si altor organe, fiind primul care a desenat fetusul in uter. A desenat adesea muschi si tendoane, incercand - si reusind - sa le reproduca in carnetele sale cu o exactitate uluitoare, dovedind tuturor ca devenise un expert in domeniu.


Nu s-a limitat la studiul anatomiei umane, fiind interesat si de animale. In pasiona nu doar structura, ci si functia diverselor parti ale corpului. A desenat sau pictat imagini ale persoanelor cu diverse diformitati, fiind considerat si un precursor al caricaturii. A inteles cum functioneaza valvele inimii, dar s-a inselat in privinta circulatiei sangelui, fiind sigur ca sangele este pompat in muschi, unde este consumat. Dar una dintre diagramele sale, infatisand inima umana, avea sa inspire in 2005 un cardiolog britanic, care a gasit o noua metoda de tratament chirurgical pornind de la insemnarile lui Leonardo.

De la anatomie la mecanica pasul a fost usor de facut pentru Leonardo, care, inspirat de anatomia umana, a realizat si primul proiect de robot din istorie. Proiectul, cunoscut ca "robotul lui Leonardo", a fost realizat se pare in 1495, fiind insa redescoperit in hartiile maestrului abia dupa 1950.


Fascinat de zbor, a realizat studii amanuntite ale zborului pasarilor, apoi numeroase planuri ale unor "masini de zburat", cum le numea, inclusiv un proiect de elicopter. Acesta avea sa fie propulsat de eforturile a patru oameni, dar nu ar fi putut functiona pentru ca tot corpul ar fi trebuit sa se roteasca. In acelasi registru a realizat si proiectul unui deltaplan. Pe 3 ianuarie 1496 a testat fara succes o asfel de inventie. In 1502 a realizat schita unui pod urias, un proiect realizat pentru Sultanul Constantinopolului. Chiar daca a fost inca o idee ramasa in stadiu de proiect, in 2001 a fost construit in Norvegia un pod similar, chiar daca la o scara mai mica.


Leonardo da Vinci era fascinat si de arme si inventii militare, iar in carnetele sale se gasesc numeroase planuri, intre care mitraliere, un precursor al tancului de astazi, diverse tipuri de bombe. Acest interes pare cu atat mai straniu cu cat mai tarziu artistul avea sa condamne vehement razboiul. A creat si planurile pentru un submarin, pentru un precursor al calculatorului mecanic, o masina propulsata de forta unui mecanism cu arcuri. In anii petrecuti la Vatican s-a gandit si la posibilitatea de a capta energia solara, folosind un sistem de oglinzi concave pentru a incalzi apa. Chiar daca majoritatea acestor inventii, considerate fanteziste in epoca, nu au fost construite, Leonardo avea sa inspire postum numerosi inventatori. Mai mult, unele din aceste proiecte au fost construite in secolul XX, cu sprijinul companiei IBM, fiind astazi expuse la Muzeul Leonardo da Vinci de la Chateau du Clos Luce din Amboise.

Insemnarile artistului-inventator pot fi impartite in patru sectiuni : arhitectura, elemente de mecanica, pictura, anatomie. Aceste "carnete", cum sunt cunoscute astazi, au fost initial foi razlete, de diferite tipuri si dimensiuni, ajunse dupa moartea artistului in posesia numerosilor sai prieteni.

De aici aveau sa ajunga de-a lungul secolelor in colectiile unor biblioteci si muzee din intreaga lume : Luvru, Biblioteca Nacional de Espana, Biblioteca Ambrosiana din Milano, British Library. British Library a fost si prima institutie care a oferit acces online la documentele din depozitele sale.


Singura lucrarea stiintifica a lui da Vinci care se afla inca intr-o colectie particulara este "Codex Leicester", cumparata de Bill Gates. Lucrarea este expusa o singura data, in fiecare an, intr-un oras ales de proprietar, atragand ca un magnet vizitatorii.


Ramane un mister de ce Leonardo nu a publicat aceste insemnari in timpul vietii. Potrivit expertilor, artistul considera ca aceste note sunt un jurnal personal, care nu trebuia sa intereseze pe nimeni altcineva. Mai mult, se temea ca unele dintre inventiile sale - cum erau tancul sau mitraliera - sa nu fie folosite intr-un mod iresponsabil.

Tocmai de aceea aceasta adevarata comoara avea sa ramana ascunsa in arhive pana in secolul XIX, adaugand un plus de mister personalitatii sale. Alta descoperire recenta a readus insemnarile in atentia publicului. In ianuarie 2005 a fost identificat in sfarsit faimosul laborator secret al lui Leonardo - despre care se credea ca este doar o legenda - intr-o manastire aflata in centrul Florentei.

luni, 9 noiembrie 2009

07.11.2009 Odata...


Ma scurg prin arterele vietii
Tarandu-ma prin bataile inimii.
Ma scurg pe firele subtiri de par,
Si ma oghindesc in ochi.
Alerg prin culoarea sufletului
Pipai cu degetele fine...
Inchid pleoapele cu greu.
Ucisa de privirea taietoare
Simt glasul si povestirea sa
Arta, omoara dragostea
Si floarea ce-o creste cu grija...

vineri, 6 noiembrie 2009

04.11.2009 Galerie


Simt glasul in vantul toamnei.
Pieptul se umfla, prin bataile inimii
Dragostea sa latenta te provoaca,
Te impinge la mari adancimi.
In temperatura inzapezesc,
Volbura sufletului sau.
Un petic de soare ii cos...
In poarta gandurilor.

vineri, 30 octombrie 2009

29.10.2009 Sacrificiile unei arte


Se vede gloria prin ei.Cuvantul lui cald, dar sever nu te lasa.Zambetul iti flutura prin aerul greu respirabil, incarcat de oboseala si palmele greu sustinute.Cele 5 inele magnifice se vad din pragul usii magice, printre sacii cu nisip, si cei ce iubesc arta.El te duce intr-o alta lume, dorinta nestapanita de victorie, te apasa, si te impinge tot mai mult catre extrem.Se vede sudoarea in oglinda, ce multi au fost priviti.Insa putini au stiut sa vada ceea ce se ascunde in ea.Se scurge timpul secatuit de durere.Iubind durerea adusa de atata durere.Teama de el te fascineaza.Gandurile usor exprimabile, ti le ofera bland prin miscarea, vorba, purtarea, prin privirea sa, se scurge timpul...

marți, 20 octombrie 2009

Sectia: Ne mai cultivam - Elvis Presley

În ziua de 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un mic orăşel din statul american Mississippi, intr-o casa modestă. Elvis a crescut în mijlocul familiei, alături de rudele care locuiau în aceeaşi zonă a oraşului Tupelo. Deşi trăiau în condiţii grele, totuşi Vernon şi Gladys Presley se străduiau să-i asigure cele necesare micului.

În Tupelo, Elvis are şi primele contacte cu muzica. De mic cânta în corul bisericii împreuna cu familia, muzica şi predicile înrădăcinându-se adânc în modul de a gândi al muzicianului. Tot în oraşul natal are pentru prima dată ocazia de a-i asculta pe blues-manii de culoare, care vor avea o mare influenţă asupra tânărului, alături de muzica country din programele radio pe care le asculta întreaga familie.

Prima apariţie pe scenă are loc la varsta de doar 10 ani, când cântă Old Shep în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în Tupelo, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair and Diary Show, câştigând premiul al doilea (cinci dolari şi posibilitatea de intra gratis la toate atracţiile târgului). La această vârstă, primeşte în dar şi prima chitară, părinţii neputându-şi permite bicicleta mult dorită de fiu. În 1948, cu ocazia serbării de final a anului şcolar, micul Elvis cânta la chitară şi voce piesa Leaf on a Tree (O frunză într-un copac).

Nu după mult timp se mută în nordul oraşului Memphis, în incercarea părinţilor săi de a-şi croi o viaţă mai bună. Aici munceste în diferite locuri pentru a sprijinii financiar familia, în paralel urmând liceul şi continuind să cânte la chitară. Îşi lasă părul lung (în comparaţie cu standardele vremii) şi perciunii să crească, ceea ce îl face să se distingă de ceilalţi adolescenţi. Participă la un concurs de talente, unde, cântând la chitară într-un stil considerat dur şi agresiv, primeşte mai multe aplauze decât toţi ceilalţi, câştigând premiul întâi.

După absolvirea liceului, munceşte în diferite fabrici din oraş, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio) contra sumei de patru dolari. Acesta conţine piesele My Happiness (Bucuria mea) şi That's When Your Heartaches Begin (Atunci încep durerile tale de inimă) şi este făcut cadou mamei sale. La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la acelaşi studio, iar în vară la sugestia patronului - Marion Keisker - înregistrează o serie de cinci single-uri printre care şi celebrul That's All Right alaturi de Scotty Moore (chitară) şi Bill Black (bas). Alături de aceştia obţine contracte în mici cluburi din Sud continuind totodată să lucreze şi la Crown Electric. După ce este respins la preselecţia pentru Grand Ole Opry fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de KWKH Radio, principalul concurent al Grand Ole Opry. Aici îl intalneste pe Colonel Tom Parker, promotor şi manager cu care în 1955 va semna un contract.

În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonel Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor facute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de catre RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrari în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra şi Heartbreak Hotel. Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA şi a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind şi primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.

28 ianuarie 1956 este momentul primei sale apariţii într-o emisiune de televiziune Stage Show la CBS. Tot în acest an îi apare şi primul album intitulat Elvis Presley, care a ajuns foarte repede pe prima pozitie în Billboard 200 şi a rămas acolo timp de zece săptămâni. Semnează un contract pe şapte ani cu Paramount Pictures, apare la The Steve Allen Show la NBC unde cântă Hound Dog, continuă să concerteze în toata America, lansează single dupa single şi semnează un contract pentru o serie de trei apariţii la Ed Sullivan Show contra sumei record, în acel moment, de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley in orasul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film - Love Me Tender. Pelicula are un succes imens iar Elvis primeşte recenzii favorabile din partea criticilor. A fost un an extraordinar pentru copilul minune al Americii, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari, nemaivorbind de avântul pe care cariera sa l-a luat atât din punct de vedere muzical cât şi actoricesc.

Începutul anului 1957 îl găseşte lucrând la al doilea său film - Loving You. În martie cumpără Graceland, atât pentru el cât şi pentru familia sa iar în mai începe lucrul la filmul Jailhouse Rock. Totodată cântă pentru prima data în Canada şi Hawaii, filmează King Creole la începutul anului 1958, apoi este recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar.

Pe 14 august 1958, Gladys Presley moare de hepatită, la doar 46 de ani. Elvis rămâne profund îndurerat. În noiembrie 1959 o cunoaste pe Priscilla Ann Beaulieu, fată vitregă a căpitanului Joseph Beaulieu, ce tocmai fusese transferat din Texas la Weisenbadem Air Force Base unde Elvis fusese repartizat. Aceasta, în vârstă de 14 ani şi jumătate îi va deveni mai târziu soţie. La începutul lui martie 1960 este lăsat la vatră şi începe să lucreze la noul album întitulat Elvis is Back (Elvis s-a întors). începe filmările la GI Blues iar mai târziu la Flaming Star şi Wild in the Country.

În 1961 filmează Blue Hawaii,în 1962Follow that Dream şi Kid Gallahad, Girls! Girls! Girls!in 1963It Happened at the World's Fair.

În toată această perioadă, Elvis continuă să lanseze single-uri şi albume ce ating primele zece poziţii in topul Billboard. Pe 1 mai 1967 Elvis se căsătoreste cu Priscilla Beaulieu în Las Vegas iar pe 1 februarie 1968 se naşte Lisa Marie Presley, singurul lor copil.

Totuşi, la sfârşitul anului 1968 revine în Memphis unde înregistrează două albume extraordinare - From Elvis in Memphis şi From Memphis to Vegas, From Vegas to Memphis - ce vor conţine printre altele marile hituri In the Ghetto, Suspicious Minds, Don't Cry Daddy si Kentucky Rain. În martie 1969, Presley se reîntoarce pe platourile de filmare pentru ceea ce va fi ultimul său film - It is a Change Of Habit.

În august susţine în Las Vegas o serie de spectacole ce va stabili un nou record în ceea ce priveşte audienţa concertelor ce aveau loc în orasul cazinourilor. La sfârşitul anului 1969 este lansat single-ul Suspicious Minds care devine primul lui single ce ajunge pe locul întâi in topul Billboard de la Good Luck Charm în 1962. În februarie 1970 înregistrează un album live în Las Vegas ce poartă numele On Stage. În noiembrie acelaşi an apare documentarul That's The Way It Is ce are un mare succes atât din punctul de vedere al criticilor cât şi al încasărilor.

Din acest moment şi până în august 1977, viaţa lui Elvis este un şir nesfârşit de concerte şi turnee, apariţii la emisiuni de televiziune, înregistrări de albume, atât de studio cât şi live, şi de single-uri. Singurul lucru notabil este divorţul de Priscilla în octombrie 1973, care s-a mutat după scurt timp din reşedinţa de la Graceland împreună cu fica lor Lisa Marie. Stresul turneelor şi lipsa de odihnă încep să-si spuna cuvântul, Elvis având nevoie de mai multe spitalizări. Tot în această perioadă începe să ia diverse pastile energizante şi tot felul de alte droguri. Pe 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis pregăteşte ultimele detalii în legatura cu spectacolul ce avea să-l susţină în Portland (Maine) a doua zi şi apoi se retrage pentru a se odihni. Este găsit mort a doua zi dimineaţa în urma unui infarct miocardic. Vestea se răspândeşte cu rapiditate, întreaga lume fiind în stare de şoc.